Pe mine la facultate mă învaţă că nu trebuie să prezinţi un lucru fără a lua în consideraţie contextul lui, c-apoi riști să induci în eroare. Ca și cum ai spune că Moldova e ceamai crutaia țară din lume, dar a-i uita de situația politică și economică, raportând doar la senzațiile empirice pe care ți le-o insuflat din copilărie, care când erai mic îți cauzau sentimentul că ea e unica țară din lume.
Apăi, așa s-o primit că la un moment eu mi-am dat seama că nici omul nu trebuie să-l rupi din contextul lui, chiar și de cel care te poartă empiric în jurul lui.
Eu am o noțiune pentru oameni, sau pentru individualitatea acestora. Că fiecare din ei, sau din noi, are o atmosferă în jurul lui. Poate e un soi de energie, poate e ceva mai simplu și mai ușor de demonstrat, dar e cert că este ceva. El, omul, prin prezența lui îți provoacă anumite sentimente, unul te face să zbori din gând în gând fără să-i permiți să vorbească, altul îți amintește de parte ata spirituală și te face să devii la un moment dat foarte profund și să vorbești, iarăși, despre lucruri despre care nu te-ai fi încumetat să le discuți cu altcineva. Atmosfera din jurul unui om îl face să aibă o imagine în capul nostru și atunci când ești singur și te pălește un soi de emoție, sau îți vin niște gânduri, parcă ai purta cu el o discuție și deodată ți se face dor.
Cel mai fain sentiment îl ai de la atmosfera oamenilor care te lasă să te dezgolești în fața lor, ca în fața unor preoți carete împartășă. Eu n-am avut o împărtășanie acătării, adică așa încât să-i povestesc tot, poate doar cu excepția unui psiholog, care m-a cucerit cu căldura și capacitatea de înțelegere a ceea ce vorbesc și înțelepciunea cu care privea în ansamblu situația. O asemenea senzație mi-a provocat un personaj din „Frații Karamazoff”, preotul bătrân, care era crezut o întruchipare sau un sol al lui Dumnezeu. Un om cu o atmosferă absolut lipitoare, de care vroiau să se apropie mulți.
Sunt oameni care tac și tot au o atmosferă cuceritoare (vorbesc de senzațiile mele).Când îi vezi, vreai să stai lângă ei și să taci și să te bucuri că împărțiți același aer. E-un soi de atracție? Maybe.
Atmosfera oamenilor e ceea ce au ei natural și asta le marchează viața, asta-i face fii regi, fie supuși.
Atunci când cunoști un om, e bine să ții cont de atmosfera lui, necătând la capacitatea lui de a verbaliza și de a vorbi despre sine.
Daniela Donici 