Moldova e gata de talente?

Nimic nu vine din nimic, nimic nu se duce nicăieri, ne spunea d-na Gutium, profesoara de chimie din colegiu.

O formulă actuală pentru cei care iau decizii să se lanseze în ceva. În exemplul meu, show-rile care te fac звезда într-o clipită. E bine că a apărut „Moldova are Talent”, e bine că se descoperă oameni deosebiți de pe aici. Dar ce fac oamenii după ce sunt descoperiți? Sunt gata oamenii să fie descoperiți?

No really, pe mine mă doare sufletul numai când mă gândesc la toată gălăgia pe care o stârnește nu în țară, dar în capul său, omul-talent. Întrebările pe care și le pune, propunerile pe care nu le poate gândi până la urmă, pentru că are contractul care-l leagă de show-ul-mamă și agenții super instruiți, care vânează talente, ca ulterior să le „comercializeze”, și-s tare credibili, și grijulii pațanii. Și nu e rea treaba cu comercializatul, că nu poți să faci muzică cu tot dragul dacă n-ai bani, doar că oamenii-talente nu știu că merg la asta și pe urmă își mușcă coatele, se uită la contractul de pe polocikă, răsuflă din greu, ies pe scenă și dau din popocikă.

Cât despre oameni, public sau presă. Ei îndrăgesc și se minunează de tot ceea ce e nou, strălucitor și descoperit dintr-o întâmplare. Oamenii se iubesc în poziția de exploratori, mai ales dacă descoperirea are o istorioară care cucerește (de genul: a trăit o viață întreagă într-un sat și nu a știut nimeni de talentul său, și într-o clipă, dintr-o întâmplare a mers la show, și вот оно – чудо). Istoriile astea au mers și au curs începând cu Cenușăreasa și terminând cu Adele, toți PRșicicii și producătorii le iubesc, dar cât de rar ele constituie o realitate.

În mica mea experință de PR în acest domeniu, am înțeles că e cel mai dificil să lucrezi cu asemenea talente, dacă bineînțeles vreai să le păstrezi identitatea și să-i maturizezi, și crești frumos. Dacă nu, atunci, diamantul nu-l șlefuiești, dar îl aduci la condiția unei paiete, care reflectă lumina și e mai ușor de observat prin cluburi sau pe youtube. Îl legi cu un contract și treabă n-ai cu echilibrul lui psihologic, sau împlinirea de sine.

În concluzie, dacă mesajul meu ajunge la oamenii-talente: măi, băieți și fete, fiți atenți, întrebați, luați-vă timp să gândiți, mergeți la un jurist înainte să semnați un contract, căutați oameni de încredere din domeniu, care, credeți-mă or să vă explice care-i situația reală pe piață și în sufletele oamenilor. Pentru că s-ar putea pentru vreun termen de 10 ani să fiți legați cu un contract cu vreo 5-6 zerouri americane sau europene în garanție.  Iar părinții care-și duc copiii la asemenea show-ri, aveți grijă de ei și de psihicul lor.

Ascultați-o pe Valeria Stoica, sper să uite cât mai curând lumea de ea și ea să nu se grăbească se semneze, decidă și facă ceva.

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: