Istoria fără de istorie

Istorie

Peștera lui Platon

Istoria au scris-o cum le-au dictat, cum au înțeles-o din umbrele din peșteră (a se citi teoria lui Platon).

Să fie istoria totalitatea de războaie, lupte și oameni care au condus oști? Nu cred.

Cel mai autentic istoria poate fi înțeleasă din arte, aceasta e teoria mea. Cum poți să înțelegi ideile care circulau într-un anumit secol decât urmărind metaforele imprimate în picturi, cărți, muzică, teatru? Umanitatea evoluează, chiar dacă se învârtește în jurul acelorași idei, dar le completează, se înțelege pe sine, devin mai accesibile unele informații și mai important, unele întrebări.

Omenirea nu are permisiunea să judece o etapă istorică după politicile și războaiele duse, fiindcă se găsește un schizofrenic care vrea să-și adauge popularitate numelui și anexează o Crimee, iar omenirii poate să i se incrimineze tot felul de teorii, scrise de altfel la comandă. Numai că adevăratele gânduri ale celor din Crimeea sau din Rusia, libere de politic, pot fi reflectate în arte. Ce se pictează acum în școlile de arte? Dar despre ce vorbesc adolescenții? Cum își educă mamele copiii? Bătrânii despre ce meditează în singurătate? Dar muzica? Ce muzică îi ia pe toți de suflet?

Nu avem dreptul moral să judecăm istoria lumii după scrieri politice, pentru că oamenii ale căror cod genetic îl purtăm au fost oameni cu griji zilnice, defecte și aspecte frumoase din care am învăța mult mai mult, iată de ce ar fi cazul să le urmărim comportamentele fixate în artă, ar fi mai corect, zic eu.

Sentimente, de intensitatea lor în cărți de istorie  nu se scrie, dar ce e omul fără de sentimente? Suflet? Un om cu suflet ar putea distruge, ar putea fi avar? Spiritualitate? Oare bisericile din cărți scriu despre spiritualitate?

Mai multe întrebări decât răspunsuri, pentru că asta e istoria pe care o avem, niște praf în ochi, lipsit de esență.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: