Simțul meu preferat – simțul umorului

Îmi plac oamenii care stăpânesc cuvintele. Care nu le folosesc la întâmplare. Cuvintele care îmbrățișează sensuri. Cei mai iscusiți sunt cei care le împletesc în sarcasm. E greu să provoci râsul cuiva. Asta ar însemna să fii un ghicitor, să-l cuprinzi și înțelegi pe un om, să prevezi ce ar înțelege, care îi e limita de acceptare și să-l cucerești, el răspunzându-ți cu un zâmbet, mai valoros – cu un râs  zgomotos.

Oamenii care redau glume pe de rost ar fi buni actori sau oratori, cunosc cum să pună accentele, cum să folosească mimica, și mai important să aleagă gluma potrivită. Îi admir.

Dar mă minunez de cei care nu repetă glume, dar le improvizează pe ale lor. Mici pastiluțe, compuse din figuri de stil, fiindcă ce-i o glumă dacă nu o construcție simbolică, metaforică. Zic asta și am impresia că vă gândiți la oameni cu fularul la gât care „șustresc” cu limite de bun simț. Nu. Orice ce cuprinde și definește un aspect pipărat și adevărat al oamenilor, întâmplărilor, grijilor, neajunsurilor, bucuriilor și mai ales stereotipurilor, prin paradoxuri sau metafore o să mă cucerească.

Sunt îndrăgostită de femeile care știu să spună glume sau să facă remarci pipărate, sarcastice fără să jignească pe cineva. Femei, ale căror profunzime și capacitate de cuprindere a lucrurilor poți s-o înțelegi după glume.

Un bărbat cu simțul umorului va fi bărbatul meu  preferat. Cât de potrivit va construi bancurile, povestirile, remarcile, intervențiile îmi va comunica despre cât de compatibili suntem. Iar dacă vom dialoga prin asemenea „piper” asta va fi ceva mai mult decât un flirt.

Glumiți cu mine și lăsați-mă să vă fac să râdeți. Ne vom îndrăgi.

%d blogeri au apreciat asta: