Contextul unui om

Pe mine la facultate mă învaţă că nu trebuie să prezinţi un lucru fără a lua în consideraţie contextul lui, c-apoi riști să induci în eroare.  Ca și cum ai spune că Moldova e ceamai crutaia țară din lume, dar a-i uita de situația politică și economică, raportând doar la senzațiile empirice pe care ți le-o insuflat din copilărie, care când erai mic îți cauzau sentimentul că ea e unica țară din lume.

Apăi, așa s-o primit că la un moment eu mi-am dat seama că nici omul nu trebuie să-l rupi din contextul lui, chiar și de cel care te poartă empiric în jurul lui.

Eu am o noțiune pentru oameni, sau pentru individualitatea acestora. Că fiecare din ei, sau din noi, are o atmosferă în jurul lui. Poate e un soi de energie, poate e ceva mai simplu și mai ușor de demonstrat, dar e cert că este ceva. El, omul, prin prezența lui îți provoacă anumite sentimente, unul te face să zbori din gând în gând fără să-i permiți să vorbească, altul îți amintește de parte ata spirituală și te face să devii la un moment dat foarte profund și să vorbești, iarăși, despre lucruri despre care nu te-ai fi încumetat să le discuți cu altcineva. Atmosfera din jurul unui om îl face să aibă o imagine în capul nostru și atunci când ești singur și te pălește un soi de emoție, sau îți vin niște gânduri, parcă ai purta cu el o discuție și deodată ți se face dor.

Cel mai fain sentiment îl ai de la atmosfera oamenilor care te lasă să te dezgolești în fața lor, ca în fața unor preoți carete împartășă. Eu n-am avut o împărtășanie acătării, adică așa încât să-i povestesc tot, poate doar cu excepția unui psiholog, care m-a cucerit cu căldura și capacitatea de înțelegere a ceea ce vorbesc și înțelepciunea cu care privea în ansamblu situația. O asemenea senzație mi-a provocat un personaj din „Frații Karamazoff”, preotul bătrân, care era crezut o întruchipare sau un sol al lui Dumnezeu. Un om cu o atmosferă absolut lipitoare, de care vroiau să se apropie mulți.

Sunt oameni care tac și tot au o atmosferă cuceritoare (vorbesc de senzațiile mele).Când îi vezi, vreai să stai lângă ei și să taci și să te bucuri că împărțiți același aer. E-un soi de atracție? Maybe.

Atmosfera oamenilor e ceea ce au ei natural și asta le marchează viața, asta-i face fii regi, fie supuși.

Atunci când cunoști un om, e bine să ții cont de atmosfera lui, necătând la capacitatea lui de a verbaliza și de a vorbi despre sine.

Anunțuri

There are things known and things unknown and in between are the doors.

There are things known and things unknown and in between are the doors.
Jim Morrison

Trăiesc cu muzica de vreo jumătate de an într-o strânsă relație. Dacă până acum nu puteam să deslușesc un intrument de altul din tot „compotul”, acum îmi dau seama cum sună relativ bine o chitară bass și care este diferența dintre un efect sau altul la chitara electrică.  Toate acestea datorită unui „compot” de oameni cu care deja trăiesc.

Eu sunt Daniela și sunt PR managerul trupei Veriga, așa m-am trezit într-o dimineață (până acum mă trezesc, dar tot am impresia că trăiesc un vis, la cât de frumos e totul).  Calificativul de PR manager e o oficialitate, care ajută oamenii să înțeleagă că eu nu-s chitaristă, clapistă, toboșar sau alt element al unei trupe. Eu stau în spate și asta mă dă peste cap de plăcere și satisfacție. Eu sunt  cap, ei sunt inimă. Noi suntem un organism, care vrea să crească, care se hrănește la moment cu paste, sardina, maioneză și ketchup.

Așa cum fiecare din noi crește, eu am hotărât să cunosc analele muzicii din unghiul care mie mi-e interesant. Eu am început să citesc, să privesc, să oberv, să urmăresc cine și ce mănâncă. Foarte gustos și excentric mi-o părut meniul The Doors. Un fel de bucătărie chinezească, în care fiecare element poate fi savurat, dar în ansamblu ele se adună într-un tot întreg; în care nu există produs care acoperă gusturile (ca în bucătăria americană). Doors sunt filosofie, sunt lucruri pe care dacă nu le accepți, lasă-le să treacă pe lângă tine, pentru că s-ar putea să vreai să te întorci după ele vreodată. Doors sunt o Verigă din Corola de Minuni a Lumii.

Muzica te absoarbe, probabil despre așa senzații nu trebuie să citești, pentru a le cunoaște trebuie să le simți, trebuie să te lași pe spate, să închizi ochii și să asculți, ca mai apoi să auzi – magia. Te ia de pe la josul burții, se ridică în sus, sus, sus și ajunge la creier, atunci deschizi ochii și..Nirvana. Totul devine clar, armonios, luminos și plin de energie. Senzația asta nu o trăiești mereu, dar o urmărești după ce te prinde și cauți muzică în tot.

Le sunt recunoscătoare elementelor Verigii că îmi pot trezi energia după care alerg ca o drogată. Vă îndemn să îndrăgiți muzica, ca să vă îndrăgească și ea pe voi. Cunoașteți și vi se vor deschide ușile.

%d blogeri au apreciat asta: