Despre noi, oamenii.

Probabil v-aţi întrebat de ce este atât de stresantă iniţierea unei noi relaţii umane. Probabil v-aţi întrebat, cu siguranţă aţi simţit.

Ce se întâmplă de fiecare dată când faci cunoştinţă cu o persoană? Treci peste bariera interioară de scepticism, care-i generată de necunoaştere şi în fond e misionarul instinctului de autoapărare; după aia, conform regulilor etice (slavă domnului că avem scuze pe lumea asta) faci schimb de câteva replici şi zâmbete foarte calculat schiţate, mai priveşti prin părţi şi ţi se pare foarte interesant orice detaliu al tavanului sau peretelui stâng, toate astea însoţite fiind de-un puternic sentiment de frustrare. După, foarte amabil vă luaţi rămas bun. Dacă vă mai întâlniţi de câteva ori pe stradă, primele 5 vor fi însoţite de-un salut şi-un zâmbet uşor schiţat, după se va evita interacţiunea.

Eu zic e scenariul banal al unor întâlniri (aparent) banale, poate undeva cotidiene.

E-o problemă socială, aparent identificată ca incompatibilitatea subiecţilor.

Problema cu adevărat, însă, nu rezidă în incompatibilitatea subiecţilor ci în vulnerabilitatea lor şi a emoţiilor. Eu definesc bariera de scepticism (nu neapărat negativă) drept capacitatea de mitizare a ceva necunoscut, e exact sentimentul care apare în momentul când întâlneşti o persoană publică într-un cerc şi ţi se pare că până şi tăcerea lui vrea să spună ceva deştept; la rândul tău, simţindu-te inferior. Deci, toate problemele de natură relaţională îşi au geneza în noi înşine. Noi suntem judecătorii care chiorâş-pieptiş ne eschivăm de la luptele cu noi înşine şi ne complacem în ipostaze de inferioritate.

Împroşcată sau nu, cu patlajeli, rezolvarea mea e următoarea. Pentru ca realitatea şi simpleţea conectării între oameni să fie posibilă, a se începe cu propriile cicatrici şi boli cronice. Nu propun o banală tratare a acestora, pentru că ştim noi că până la urmă slăbiciunile şi imperfecţiunile ne deosebesc şi ne crează acel punct de referinţă individual. Instituţionez ca ele (bolile)  să devină foarte sincer lăsate în voia emoţiilor, să fie reflectate aşa cum vor ele, nesimţindu-ne frustraţi sau dezechilibraţi. Orice slăbiciune poate deveni un punct dereferinţă atâta timp cât este recunoscută şi are o participare foarte naturală. În aşa fel, propriile frustrări pleacă pe alt plan, până în neant, locul lor luându-l…vedeţi voi.

Reclame
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: