Despre măşti, Sherlock, boboci, îngheţată şi alte bucurii.

”- Felicitări cu Ziua Copilului!

-Oi blin, am uitat să beau contraceptive de dimineaţă.”

Un fel de-a începe, continua şi perpetua această zi, al oamenilor mari, adulţi.

A fost să fie o copilărie în lumea mea. Totul s-a început bizar. Cu ceaţă, ş-apoi imagini alb-negru în faţa ochilor, unde doi oameni îmi făceau din mână şi zâmbeau. După care copăcel, loviţel, plângeţel a continuat.

Probabil s-au mai întrebat, de ce copii plâng atât de mult când sunt mici şi de ce plâng tot mai puţin înaintând în viaţă? Eu zic, e dureroasă înaintarea asta, cu regulile şi măştile ei.

Despre măşti. În copilăria mea nu se minţea. Exista un îngeraş, pârâtor de altfel, pe care-l cunoştea doar mama şi care avea imunitate la ochii mei.

Despre Sherlock. În copilăria mea se găseau toate bomboanele din casă. Se găseau motănaşii din pod, care plângeau pentru că maică-sa era o iresponsabilă, se târâia scara, se urca şi se salva eroic plângăreţii miorlăitori.

Despre boboci. În copilăria mea se scoteau bobocii la păscut, se citea între timp şi se făceau alfabete secrete, să fie.

Despre îngheţată, circ, aparat de fotografiat cu peliculă şi bucurii. Atât.

Reclame
Articol anterior
Articol următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: