FIB – fericirea internă brută

Ce este fericirea?

Fericirea e atunci când e bine, o stare de bine.

Starea de bine, staţi să ghicesc, nu e generată neapărat de emoţii, mai ales de cele negative ci de-o forţă interioară care generază beatitudine şi armonie, creând lumină în jur.

Marea greşeală e de a confunda fericirea cu emoţiile, ceea ce se întâmplă frecvent.

În căutarea emoţiilor pozitive, generatoare de bine efemer, se merge prin toată viaţa. Se obţin studii, se tinde spre-un job, se caută iubire, se merge într-un club, se gustă din delicii, se desfătează din plăceri. Plăceri, aici vroiam să ajung.

Problema cea mai mare a plăcerii e propriu-zis natura sa nesăturată. Astfel,  pentru a simţi bucuria plăcerii trebuie să fii mereu într-o căutare de stimuli externi, din ce în ce mai puternici, din ce în ce mai diferiţi, din ce în ce mai mulţi. Ca până la urmă să se soldeze cu foame.

Pe lângă plăceri sau emoţii pozitive, factorii externi oferă minţii şi emoţii negative, aşa precum: ura, gelozia, invidia, aroganţa, lăcomia etc. Care se răsfrâng atât asupra stării de bine interioare cât şi asupra celor din jur. Dar se ştie cu siguranţă, că nici aceste emoţii negative nu durează veşnic, până la urmă sunt schimbate de cele de mai sus.

Acest mecanism de rânduire a emoţiilor, lucrează în minte în felul următor:  ca o oglindă, reflectând stimulii din exterior(motivele emoţiilor) spre conştiinţă, conştiinţa reproduce emoţia, generând diferite stări. Modificându-se imaginea reflectată de oglindă se schimbă şi starea.

Perioada cea mai împânzită de fluxuri emoţionale rămâne a fi adolescenţa, atunci când un eşec la primul sărut e sfârşitul lumii, iar mâna care te trage înapoi e învierea lui Iisus Hristos.  Asta se explică prin necunoaşterea de sine, neexperientarea sinelui şi bineînţeles, hormonii.

Eu văd fericirea ca pe-o stare de bine continuă, independentă da factorii externi (cel puţin negativi), dar dependentă de cei interni. Deci, oglinda care reflecta anterior emoţiile din exterior se adânceşte în interior, obţine ceea ce se numeşte echilibru emoţional sau înflorire.

Dar e posibil acest echilibru emoţional?

E posibil, tot efortul constă în dorinţa şi pornirea înţeleaptă de redirecţionare a oglinzii către şi în sine. Aceasta fiind alimentată ulterior de meditaţie, de continuu lucru asupra părerilor, stărilor, calităţilor, a tot ceea ce constituie conştiinţa.

Căci atunci fiecare oportunitate de-a simţi ceva negativ se va ciocni de bariera gândită şi echilibrată din interior, sau mai bine zis de-o armată albă pregătită.

Pentru a vedea predispoziţia naturii umane către aceste cufundări în lumină, mi-am luat un simplu exemplu: nici un om nu se trezeşte dimineaţa spunându-şi ”eu azi am de gând să fiu nefericit” ba, vă daţi bine seama cum e.

Răsăriţi-Vă şi înfloriţi.

 

Reclame
Articol anterior
Articol următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: