Spectator-actor la cinema

Vaniuşa are o problemă şi nu se poate decide: Omul dă suflet locului sau locurile se nasc singure cu suflet?

Vaniuşa iubeşte filmul, îi place regizura bună, îi plac ideile rupte, îi place să vadă la cinematograf filmele, nu-i place, însă nici un cinematograf din Chişinău.

– Vaniuşa, mamii, de ce?

– Eu când o văd pe femeia de la casă, cu decolteul plin şi totodată gol, când îi văd privirea, mă prăpădesc, parcă i-am furat lengeria de pe sfoară. Aceeaşi poveste cu celălalt personal. Iar când intru, parcă mă tem să mă mişc cumva pe scaun, parcă amuş or să mă scoată pe sus în faţă şi o să mă arate cu degetul. Ş-apoi eu nu am cu cine să mă duc la cinema, da’ să te duci singur nu-i obişnuit.

Vaniuşa a văzut o dată un film ”Cinema Paradiso”. Acolo a înţeles că este viaţă atât în peliculă,  în spatele proiectorului, cât şi în sală. Oamenii se îmbrăţişează după film. Oamenii plâng. Oamenii nu se stingheresc. Oamenii trăiesc împreună. Oamenii suferă şi se îndrăgostesc. Oamenii se sărută când se sărută protagoniştii. Oamenii dau viaţă.

Ca mai apoi Vaniuşa să înţeleagă că:

Filmul se petrece nu pe pânză ci în sală, iar  locul prinde suflet de la oameni.

Reclame
Articol anterior
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: