Exploratorii au ce să spună

Exploratorii au ce să spună.

Din toate timpurile cei mai  rupţi au fost cei care au înaintat în abis, au aprins o flacără, s-au întors şi le-au zis ”băh, valea, v-am aprins becu’. ” Charles Dickens a aprins mai multe becuri, în pofida întunericului mult prea comod, generat de (of course) biserică.

Cu scopul demonstrării eredităţii, a plecat pe-o insulă populată de aborigeni necontemporani vechiului continent. Dintre cei mai nespălaţi şi sălbatici a ales 2 copii, cu scopul integrării în societatea modernă a manierelor, curăţeniei, boarfelor şi inteligenţei. În câţiva ani, fetiţa şi băiatul au adoptat toate manierele şi deprinderile învăţate, aşa încât erau de nerecunoscut.

Într-o bună zi, Dickens îi ia de câte-o aripă şi-i aduce pe tărâmurile băştinaşe. Debarcând, cei doi, necătând la boarfele luxoase, pielea de lapte, manierele elevate, îşi scot hainele şi cu mâinile la gură merg spre băştinaşi, lăsând  echipa cu gurile căscate, iar pe Dickens râzând în gura mare.

Râdea pentru că îşi demonstrase mai mult sau mai puţin caracterele ereditare până şi la capitolul comportament social.

Partea cea mai interesantă a descoperirilor a fost bineînţeles, nepregătirea societăţii şi sistemelor către realizări atât de izbitoare. Au urmat o serie de argumente alogice cu misiunea negării, care în ultimă instanţă au căzut înseşi sub negare.

Dickens are ce să spună, Dickens a creat, Dickens a explorat, Dickens a muncit.

 

Reclame
Articol anterior
Lasă un comentariu

3 comentarii

  1. hmmm…despre cazul asta povestea candva Darwin fetitei sale..am vazut asta intr-un film despre dansu

    Răspunde
  2. şi nu doar despre asta 🙂

    Răspunde
  3. ehh, evident ca nu)) da nu tin minte prea multe 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: