Priveşte-te în cer

Mi se întâmplă de câteva ori pe an să iau pauză. Departe de facebook, filme programate spre vizualizare, oameni necesari de întâlnit şi toate chestiile, care aici formează zona de confort.

Primele zile e-o derutare nemaipomenită, deci cum au drogaţii necesitatea unei noi doze, aşa-mi tremură tot creierul într-o lomkă de socializare  rozătoare. Următoarele zile, fiind în depresie, optimistul din mine caută să vadă partea plină a paharului. Realizez că am cărţi în jur, am timp, am linişte. Citesc, citesc mult, profund, calm pe de o parte şi plin de viaţa pe de alta.

Atunci, am extazul regăsirii, am parte de eu cu mine. Pe lângă toate simt o creştere, vizibilă precum cea a ciupercilor.

Iar când realizez că m-am acomodat şi obişnuit, mă uit în spate, adică în acel mediu: facebook, oameni, viteză… Şi mi se pare că văd doar grabă, parcă toate momentele trec într-un vjjjj continuu, culmea e că nu văd sensul efectiv al fiecărei secunde. Nu văd descoperirile din gândurile fiecăruia pe secundă ce trece. Am impresia că e pus pe un repeat continuu visul fiecăruia, în creier şi tot ce se face se face doar în folosul şi preîntâmpinarea lui.

O privire spre cer mi se pare că ar dezechilibra circuitul ăsta şi ar trimite graba acolo unde ia naştere veşnicia.

Reclame
Articol anterior
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: