Dumnezeu nu apare la ştiri

Dumnezeu nu votează-n Senat
Dumnezeu n-a luptat în Irak
Prea ocupaţi cu distrugerea lumii oamenii sunt
Pe Dumnezeu nu-l ia nimeni în seamă aici pe Pământ

Pe Iisus l-au făcut Superstar
Pe Dumnezeu l-au tiparit pe dolar
Religia e marketing de război
Oamenii-şi fac cruce dar privesc în gol

Fără Credinţă corabia Umană rătăceşte prin spaţiu se apropie furtuna,
Se-ntunecă lumea
Totul se vinde, se cumpără totul banii sunt calea adevarul şi viaţa Isus nu mai vine….
Dumnezeu se mai uită o dată spre lume nu e nimeni să vadă că-ntinde o mână nu e nimeni s-audă că
şoapta iubirii. El încă ne-o spune?

Atei, nihilişti, obscurităţi de tot felul, fiţi buni şi nu preluaţi ideea de Dumnezeu ca pe-un personaj-Bojica, ca pe-un reprezentant al sistemului bisericesc, ca pe-o invenţie cu domiciliul pe-un nor. Gândiţi înainte de-a condamna. Analizaţi.

Cât despre mine, oi greşi din perspectiva sistemului bojical, dar valorile dumnezeieşti cred că mi-s mai apropiate. Asta obţinând-o doar după conştientizarea că fiecare are Dumnezeul său în interior. Dumnezeu fiind echilibrul, lumina, bunătatea şi puterea conştiinţei şi dreptăţii individuale.

Nu e o slăbiciune, e o parte din mine. Dumnezeul meu mă ghidează să cresc, să mă limitez acolo unde fac răsfăţ, să primesc plăcere atunci când simt cel mai intens, să pun priorităţile aşa încât să nu ratez.

Dumnezeu sunt eu.

 

Reclame
Articol următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: