Eu, tu şi noi ridicăm mâinile sus

Hamlet

Onoare

Datorie

Demnitate

5 cuvinte, legătura dintre care se ştie pe de o parte, pe de altă parte tot, dar ambele părţi sunt lăsate monedei în buzunăraşul pormoneului.

Asocierea dintre Hamlet şi celelalte 3   denotă registrul său sufletesc/moral . Personaj complex, cu un înalt dezechilibru interior dar şi cu o încărcătură morală: fratele tatălui său îl omoară pe cel din urmă ca ulterior să se căsătorească cu mama lui Hamlet şi soţia regelui (tatălui), luându-i tronul sub sine. Învinuiri, confuzie, răsplată, răzbunare – toate îi joacă pe sentimente aşa încât prezintă un delir dar la înălţimea demnităţii.

Decide să le cânte pe conştiinţă celor 2 printr-o mise en scene subtilă până la fiori, ca ea să pună începutul sfârşitului.

Se creionează frumos încercarea lui Shakespeare în timpul pregătirilor pentru spectacol, să transmită prin mesajul lui Hamlet adresat actorilor,  felul ”natural” şi ”trăitor” prin care trebuie să trăiască rolurile pe scenă. Epoca Bufonilor  începe să putrezească şi să dea slăbiciune, punându-se accent pe trăire.

De la înălţimea scenei fiind vociferat, la înălţimea minţii să se ajungă: Demnitatea e în mâinile fiecăruia. Le spală, murdăreşte, amputează sau le ridică spre cer, se mai decide.

 

Reclame
Articol anterior
Articol următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: