cuvinte

De ceva timp am impresia că am intrat în dietă lingvistică care se manifestă prin lipsa de cuvinte, nu, nu de cuvinte în general ci de cuvinte care ar transmite intensitatea astfel încât să se simtă în fracţiuni ce vreau să redau. Aşa parcă s-a cam epuizat valoarea superlativelor, dimpotrivă, parcă ar fi invers proporţionale în pronunţarea lor. Minunat, fantastic, neimaginabil, uimitor…eu pledez pentru frumos, cald, bun, atât.

Spunea cineva că „te iubesc” ajunge, într-un moment, în relaţii să-şi piardă din intensitate. Păi, îşi pierde, dar din momentul în care vine a fi însoţit cu o mulţime de grade de comparaţie (foarte mult, la infinit de mult, neimaginabil…). Inconştient, auzind aceste „infinituri teiubesc” văd un soare, uitându-mă la care, iniţial am şoc vizual ca ulterior să mă adaptez şi să-şi piardă din putere. Te iubesc, e singur un soare, un soare ascuns, care nu sare în ochi, care-i ruşinos, care-i complex, care-i frumos. Eu spun te iubesc rar, eu spun rar nu că-s zgârcită, eu spun atunci când îmi vine şi când îmi vine îşi croieşte drum printre corzile vocale cu mare emoţie şi tremurici, aşa de parcă mi-ar ieşi toată fiinţa goală în faţa Acelui şi s-ar dărui.

Iubesc, asta-i frumos.

Reclame
Articol anterior
Articol următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: